E personificarea regretelor, a mustrărilor faţă de sine, a autosabotajului, a unei condamnări interioare care îl ţine pe Cobb într-o perpetuă ratare. Apare formația. Un barosan în blugi și sacou pune clarinetul la gură și îl îndreaptă spre public, de parcă ar sufla vlagă în oameni și le-ar înmuia încheieturile. Muzica de încălzire are ceva oriental, dar e super mixată și dată așa de tare că nu-ți prea dai seama că asculți de fapt manele vechi.